Dansul saboţilor urâţi. Piesă în trei vieţi.

Azi e ca ziua aia. Ziua în care s-a suparat pe mine de 1000 de ori şi până la sfarşitul zilelor lui, am aflat, mai apoi. Ziua aia în care mi-am dorit sa ma strângă de mână, de umeri, de obraji, de nas, de tot atâtea ori de câte s-a suparat pe mine. “Eu plec dacă faci de astea! Rămâneţi voi aici, luate-ar dracu!”  Aşa se întâmplă când îţi începi a treia viaţă. Speri ca aia să fie cea adevărată şi te superi aiurea până la sfârşitul zilelor tale de viaţa 3. Eu eram tristă şi îmi era frică de supararea lui.” Uite aici, e cu 2 metri mai lat ca Champ Elysees.” Căutam oameni trişti in jurul meu. Aşa am observat-o pe femeia aia tristă, probabil cea mai tristă femeie din tot parcul. Poate chiar din tot oraşul. Ea, da, era grozav de tristă şi foarte însărcinată. Îngrozitor de supărată, îmbrăcată in negru, de la varful degetelor de la picioare până la gât. Cu picioarele umflate, îndesate în nişte saboţi urâţi. Sigur cei mai urâţi saboţi din tot parcul, probabil chiar din tot oraşul.  Saboţii ăia pe care-i cumperi când chiar nu-ţi mai poţi îndesa picioarele în alţi pantofi.
Nu eram aşa de tristă, totuşi. Şi el nu era aşa de bun la terminat vieţi. De aia avea deja trei. Poate într-a patra nu o să mai fie suparat. Pe nimeni.

Advertisements

Leave a comment

Filed under Stricăciuni ale capului

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s