Nu stiu alţii, dar eu cand ma trezesc, exact în primele cinci minute de la trezire, sunt extrem de curajoasă. Exact in primele minute, nicio secundă în plus. Dă-mi probleme, dileme, pune-mi întrebări în primele cinci minute şi eu chiar cred că ţi le pot rezolva. Şi poate ţi le şi rezolv. Ideea principală e că încerc, oricât de dificile sunt, şi sunt sigură că le pot rezolva. Sau măcar pe jumătate, că în definitiv, câte poţi face în cinci minute? Mă-ncumet chiar să şi scriu.
Cinci minute mai târziu… Ştii, poate ar trebui să o amân, că totuşi sunt lucruri care nu-şi au rostul făcute, mai bine mâine. Tot curajul meu este împins afară. Oricât de hotărâtă, oricât de curajoasă trebuie să fiu într-o zi, nu pot să ajung la gradul meu de curaj de dimineaţă. Curajul ăla egoist, nebun, ăla care, cred eu, dacă nu ar dura doar cinici minute ar putea rezolva lumea cu totul. Dimineaţa, cand curajul e încă viu, neamestecat cu evenimentele de peste zi.
